TOATE DETALIILE PENTRU NUNTA PERFECTĂ, LA FESTIVALUL IM MARRIAGE, DE LA IULIUS MALL

 Cel mai mare festival din Timişoara dedicat organizării nunţilor va avea loc la finalul acestei săptămânii, la IULIUS MALL. Zeci de expozanţi vor fi prezenţi cu cele mai noi servicii, produse şi idei pentru mirii care visează nunta perfectă.

 Festivalul de nunţi IM Marriage, cel mai mare eveniment de profil din oraş, va avea loc în perioada 6 – 8 februarie 2015, la demisolul, parterul şi etajul IULIUS MALL. La ediţia din acest an, peste 70 de expozanţi îi vor întâmpina pe vizitatori cu o gamă completă de articole şi servicii, care îi vor ajuta să organizeze, în cele mai mici detalii, evenimentul mult visat.

 Viitoarele mirese vor avea oportunitatea să îşi aleagă rochia dintre sute de modele, unele mai spectaculoase decât altele. Clasice, îndrăzneţe, avangardiste sau diafane, pe toate le vor găsi la IM Marriage. Nici domnii nu vor avea o misiune uşoară să îşi aleagă costumul de mire din numeroasele opţiuni oferite de expozanţi.

Cuplurile de îndrăgostiţi care s-au decis să facă marele pas spre căsătorie vor găsi la IULIUS MALL şi alte detalii importante, precum: verighete, invitaţii, aranjamente florale, decoraţiuni în tendinţe, servicii foto-video, de sonorizare, make-up, hair-style, patiseriicofetării etc.

 Pentru că locaţia pentru nuntă este o alegere la fel de importantă, la festival vor participa şi cele mai bune restaurante din Timişoara, cu opţiuni de meniuri diverse, flexibile şi avantajoase.

 În cele trei zile, specialiştii le vor oferi vizitatorilor recomandări şi idei utile, astfel încât marele eveniment să fie desavârşit. Festivalul de nunţi IM Marriage va putea fi vizitat de vineri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10.00 – 22.00

Search