Barocul, ceramica turcească și pânza de păianjen, surse de inspirație pentru colecțiile absolvenţilor Facultății de Arte din Timișoara, prezentate la Iulius Mall, într-un spectacol de gală

Nouă colecții, care reflectă tot atâtea viziuni și tipologii vestimentare, realizate de absolvenți ai specializării Modă-Design de la Facultatea de Arte şi Design din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, vor aduce în atenția publicului viitoarele tendințe și piese impregnate de imaginația viitorilor creatori de marcă. Evenimentul va avea loc marţi, 19 iulie 2016, de la ora 19.00, la etajul Iulius Mall.

Absolvenții au pus în practică imaginația și tehnicile deprinse de-a lungul anilor de studii, iar rezultatele sunt aparte. De la rochii de gală, la ținute de zi, de la veșminte vaporoase, la haine croite pe modele geometrice stricte, de la strălucire, la nonoconformism, creațiile parcurg o întreagă gamă cromatică și stilistică ce confirmă, prin diversitate și  fantezie, locul designului vestimentar în galeria artelor.

„Barocul, arhitectura minimalistă, desenele copiilor, ceramica turcească, pânza de păianjen, coconul, florile sau structurile naturale sunt tot atâtea pretexte sau surse de inspirație pentru tinerii designeri. Elegante, experimentale sau purtabile, îndrăznețe sau rafinate, ele exprimă tipologii umane și personalități contemporane posibile”, consideră conf. univ. dr. Andreea Palade Flondor, organizator al evenimentului.

Titlurile colecțiilor sunt și ele la fel de inspirate precum piesele care vor fi prezentate: „Signature”, „Capture”, „Rythmos”, „Lecția fluturelui”, „Be a woman”, „Minimal draft”, „Mashallah, „High Hills” și „Intimacy”.

Gala Absolvenților specializării Modă-Design Vestimentar din cadrul Facultărții de Arte din Timișoara este un eveniment anual, în cadrul căruia absolvenți ai studiilor de licență și master își prezintă colecțiile. 

Search