PRIMA GALERIE VIRTUALA DE AFISE ACTIVISTE

Platforma www.a4activism.ro prezintă o colecție de afișe începând cu cel mai longeviv ONG din lume, Anti Slavery din 1839 și până în prezent. Proiectul prezintă peste 300 de afișe care suprind cele mai valoroase colaborări dintre ONG-uri și artiști cu renume ca Pablo Picasso, Juan Miro, Banksy sau Shepard Fairey, fără să omită graficienii și artiștii mai puțin faimoși, însă extrem de talentați de pe toate continentele lumii. Scopul platformei este să devină atât o referință, cât și o sursă de inspirație și motivație pentru societatea civilă românească.

Afișe activiste din ultimele trei secole prind viață în această animație menită să activeze și inspire noile generații de artiști.

Prin proiectul A4Activism, agenția Creionetica își propune să crească standardele vizuale în societatea civilă și creeze puntea între activiști și designeri, oferind totodată și o serie de instrumente de învățare tuturor celor pasionați de design activist:

  • albumul de afișe activiste „Istoria vizuală a organizațiilor societății civile”, disponibil atât în versiune printată, cât și online: https://issuu.com/creioneticaagency/docs/album_afisul_activist__web_.compres
  • o bibliotecă cu resurse în domeniul designului activist pe mai multe cauze precum: feminism, protecția mediului, propaganda de război, consum responsabil etc. Cărțile pot fi împrumutate, scanate sau răsfoite la sediul agenției Creionetica din Plantelor 33, cu o programare în prealabil;
  • galeria virtuală de afișe activiste www.a4activism.ro. Facem un apel la activiști și designeri să ne trimită posterele lor pentru a actualiza galeria cu cele mai noi campanii din societatea civilă românească;
  • ACTIVIST POSTER DAY – o zi dedicată posterului activist și sărbătorită pentru prima dată pe 30 septembrie 2017, la inițiativa agenției Creionetica, cu sprijinul a două organizații promotoare ale educației în industriile creative, Artivist și D’Avent.

 

Despre proiect:

 

A4Activism propune o scurtă istorie vizuală a posterului în relație cu societatea civilă. Printr-o serie de instrumente educative, Creionetica surprinde relația dintre problemele lumii înconjurătoare, conștiință socială și manifestările artistice ce militează pentru schimbare din secolul XIX și până în zilele noastre.

Proiectul este inițiat de Agenția Creionetica, în parteneriat Artivist și Asociația D’Avent și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Român (www.afcn.ro).

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Search