Fie esti unul dintre cei ghinionisti, fie nu te-ai pregatit suficient. Oricare ar fi cauza, trebuie sa stii ce ai de facut pentru o noua sansa.
Intre examinarea anterioara si urmatoarea trebuie sa treaca doua saptamani, asa prevede legea. Daca ai picat examenul la sala, iti recomandam sa mergi direct la ghiseul de reprogramari, unde personalul iti poate spune cand te poti prezenta din nou la examinare. Daca insa ai picat examenul practic (la traseu), va fi nevoie sa mergi la directia de permise de care apartii, dar doar dupa doua saptamani de la primul esec.
Aceasta experienta nu te va costa doar timp, ci si bani. Daca ai picat examenul teoretic o singura data, atunci taxa de examinare pe care trebuie sa o platesti este tot de 5 lei. Daca insa ai picat examenul de trei ori, a patra oara te va costa, mai exact vei avea de platit o taxa de examinare de 72 de lei.
Ce trebuie sa faci inainte de a te prezenta din nou la examinarea teoretica
In primul rand asigura-te ca cunosti suficient de bine legislatia auto. Daca e nevoie, mai citeste o data codul rutier si subliniaza pasajele care iti pun probleme.
Apoi treci la chestionare. Probabil te intrebi cate chestionare auto trebuie sa faci pana sa obtii 22 de raspunsuri corecte din cele 26 la examenul auto. Raspunsul nostru este: cat mai multe. In momentul in care reusesti sa obtii minimum 25 de raspunsuri corecte din 26, te poti considera suficient de bine pregatit. Fireste, este recomandat sa obtii acest punctaj la toate chestionarele pe care le faci, pentru a te asigura ca esti in siguranta si ca la urmatoarea incercare vei obtine permisul auto.
Ce greseli poti face la examinarea auto?
Te consideri suficient de bine pregatit pentru o noua incercare. Trebuie insa sa iei in considerare faptul ca la examen cu totii avem emotii, situatie in care este posibil sa dai raspunsuri gresite chiar si atunci cand cunosti legislatia ca-n palma.
Asadar, poti acorda o atentie deosebita unor eventuale greseli pe care le poti face in timpul examenului auto:
- Acorda o atentie deosebita unitatii centrale a calculatorului, care se afla in dreptul picioarelor in timpul examenului. Daca apesi din greseala butonul de pornire/oprire sau daca ii smulgi vreun cablu, programul se va intrerupe si se poate sa pici examenul inainte de a-l incepe.
- Nu incerca sa copiezi si nu ii lasa nici pe altii sa copieze. In dreptul fiecarui calculator este instalata o camera de supraveghere care te inregistreaza pe tot parcursul examenului. In plus, politistul supraveghetor poate vedea imaginile in timp real si poate observa tentativele de frauda. Aceeasi camera iti face 3 poze in timpul examinarii, care vor fi atasate fisei tale cu raspunsuri. Daca ai luat examenul auto, dar in vreuna dintre cele trei fotografii apare vreo tentativa de frauda, ai toate sansele sa fii respins.
- Dupa ce ai ales raspunsul la o intrebare si ai apasat „trimite”, asteapta 5-10 secunde pentru ca raspunsul sa fie trimis. Uneori cand reteaua este suprasolicitata, poate inregistra intarzieri, iar daca tu apesi de doua ori pe trimite, sistemul poate inregistra raspunsul ca fiind pentru urmatoarea intrebare, deci va fi gresit.
- Intrebarile au 3 variante de raspuns, iar la unele dintre ele se poate intampla ca toate cele 3 variante de raspuns sa fie corecte. Mai exista posibilitatea unei variante corecte sau a doua variante corecte, dar nu exista varianta niciunui raspuns corect.
Acum ca esti in tema cu toate capcanele ce pot interveni in timpul examenului auto si esti la curent cu legislatia auto, esti pregatit sa iti incerci din nou norocul. Succes!