Timișoara este recomandarea juriului european pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021! Anunțul a fost făcut ieri, 16 septembrie 2016, într-o conferință de presă organizată de Ministerul Culturii. Celelalte orașe românești finaliste sunt Baia Mare, București și Cluj-Napoca.
Juriul internațional delegat al UE, împreună cu ministrul culturii, Corina Șuteu, au vorbit, în timpul conferinței de presă despre importanța apartenenței la cultura europeană și dosarele de candidatură ale orașelor româneși participante. De asemenea, au menționat și celelalte țări care vor avea orașe capitale europene ale culturii în 2021: Grecia și una dintre țările candidate la UE (Serbia și Muntenegru).
”Sunt unul dintre acei oameni care cred că, de fapt, cultura este cea care generează sensul de apartenență europeană. Prin cultură suntem europeni și Europa este ceea ce este pentru că acest tip de diversitate ne va ține împreună” a subliniat Corina Șuteu, ministrul culturii.
Președintele juriului European Capital of Culture (ECoC) a menționat că România a prezentat patru dosare de candidatură excelente, diferite între ele, fiecare reprezentând câte o problemă importantă cu care se confruntă. De asemenea, a precizat că, fiind vorba despre un oraș european al culturii, nu doar de un oraș cultural, trebuie să conțină diversitatea culturii europene. Despre echipa care a reprezentat Timișoara a menționat că: ”ați creat o legătură cu cetățenii și trebuie să continuați.”
Parte din delegația Timișoarei care a prezentat proiectul final în fața juriului, primarul Nicolae Robu a declarat: ”Suntem conștienți că greul abia acum începe și vom sprijini proiectul de candidatură așa cum ne-am angajat că o vom face. Doresc să felicit celelalte orașe, a fost o luptă strânsă și sunt foarte emoționat că Timișoara a ieșit câștigătoare.”
„Mulțumim tuturor celor care ne susțin! Încă o dată, Timișoara a demonstrat că este un oraș european, în care factorii culturali, economici și socali lucrează împreună pentru o bună dezvoltare a orașului. Mulțumim instituțiilor publice care ne sunt alături și societății civile pentru ajutor și susținere activă a proiectelor noastre. Acest titlu ne responsabilizează și ne bucură în același timp. Am reușit, împreună, să facem Timișoara să strălucească din nou.
Cu o agendă culturală completă, ne dorim o apropiere de Europa și standardele acesteia prin dialog constant și implementarea proiectelor culturale și a evenimentelor pe care le-am pregătit. Timișoara este pregătită pentru a străluci pe toate planurile: cultural, economic, turistic și social, fiecare locuitor al orașului find parte al acestui proces.
Totodată, îi asigurăm pe toți reprezentanții orașelor candidate și finaliste la titlul de Capitală Culturală Europeană de toată deschiderea noastră pentru a demara proiecte comune. acest titlu este, în primul rând, al României, iar pentru asta ne dorim colaborări frumoase cu toți cei implicați în această formidabilă competiție.” – Simona Neumann, director executiv al Asociației Timișoara Capitală Culturală. Timișoara a obținut recomandarea juriului european după ce a prezentat proiectul „Shine Your Light, Light Up Your City – Luminează orașul prin tine”.