Este deja binecunoscut în lume faptul că România are femei frumoase. Pentru a o alege însă pe cea mai frumoasă dintre cele mai frumoase, care ne va reprezenta țara la Las Vegas, în cadrul competitiei Miss Universe 2017, va avea loc un casting de două zile, la București, în doar câteva zile.
Astfel, în acest week-end, pe 20 și 21 octombrie 2017, începând cu ora 11, la Premier Palace Spa Hotel se vor aduna frumoasele din întreaga țară să defileze în rochii elegante de seră, dar și în costume de baie, în încercarea de a convinge juriul că merită șansa de a reprezenta România la competiția internațională Miss Universe din SUA.
Atât fetele familiarizate cu astfel de concursuri, dar și cele care încearcă pentru prima dată emoțiile unei astfel de experiențe, sunt așteptate în Bulevardul Ghencea nr.134, la Premier Palace Spa Hotel, dacă îndeplinesc următoarele condiții: au între 18 și 28 ani și o înălțime minima de 1,65 m. Nu este relevant pentru acest casting dacă au sau nu operații estetice. Este necesar să aibă la ele pantofi cu toc, rochie de seară și costum de baie.
Cele 30 de finaliste selecționate în urma castingului vor participa la Miss Universe România 2017, care va avea loc pe 1 noiembrie 2017.
Aflat la cea de-a 7-a ediție în România, evenimentul se va desfășura în cadrul celui mai grandios și elegant spectacol de beauty organizat vreodată în țara noastră, într-una dintre cele mai glam și elitiste locații din București, Magic Place Events Grant.
Norocoasa câștigătoare a finalei Miss Universe România 2017 ne va reprezenta țara la Las Vegas USA, în data de 26 noiembrie 2017, în cadrul celei mai importante competiti de frumusețe din lume, Miss Universe.
În fața a peste 500 de milioane de telespectatori din întreagă lume, românca ce va fi desemnată Miss Universe România va avea șansa de a câștiga marele premiu de 100.000 de dolari și de a cuceri inimile lumii întregi.
Castingul este găzduit de Premier Palace Spa Hotel
Competiția Miss Universe Romania 2017 are loc la Magic Place Events Grant