Trei dintre cele mai de succes filme europene recente, printre care și extrem de apreciatul documentar francez „Chipuri, locuri”, nominalizat la Oscar, vor putea fi văzute la cea de-a cincea ediție a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 19 și 22 iulie la Timișoara și Gottlob.
Programul integral din acest an este disponibil pe site-ul ceaucinema.ro, precum și pe pagina de Facebook a festivalului, iar abonamentele și biletele în format electronic pot fi achiziționate începând de astăzi pe iabilet.ro. Până la începerea festivalului, abonamentele pot fi cumpărate și de la Librăria Cărtureşti – Mercy din Timişoara.
Legendara cineastă Agnès Varda şi fotograful şi muralistul JR sunt co-regizorii road-movie-ului „Chipuri, locuri” („Visages villages”), considerat de revista Rolling Stone „cel mai seducător documentar al anului 2017” și nominalizat la premiile Oscar 2018. Cei doi călătoresc prin mai multe sate din Franţa, în camioneta lui JR transformată în studio foto, întâlnesc localnici, le descoperă poveştile şi le transformă portretele în imense fotografii murale. Le expun pe case, hambare, faţade de magazine sau trenuri şi scot la iveală umanitatea subiecţilor şi pe cea proprie. Proiecție posibilă cu sprijinul Institutului Francez din Timișoara.
Câștigător al premiului publicului la prestigioasele festivaluri de la Sundance și Rotterdam la începutul acestui an, „Vinovatul” este debutul tânărului regizor danez Gustav Möller. Un centralist la serviciul de urgenţă răspunde la apelul unei femei răpite. Când convorbirea se întrerupe brusc, începe o căutare disperată a victimei şi a agresorului. Folosindu-se doar de telefon, bărbatul se aruncă într-o cursă contracronometru pentru a salva femeia aflată în pericol.
Unul din cele mai de succes filme maghiare ale ultimului an, „Banditul Whisky”, de Nimród Antal, spune povestea lui Viszkis, un faimos jefuitor de bănci din Ungaria, recunoscut pentru faptul că bea whisky înainte de fiecare furt. Attila Ambrus, bărbatul din a cărui viață este inspirat protagonistul filmului, s-a născut în Harghita, iar în 1988 a fugit la Budapesta. Filmul va fi proiectat în ultima seară a festivalului, la Gottlob, prima comună cu cinematograf modernizat din România.
În acest an, în premieră, Ceau, Cinema! are parte de sprijinul cunoscutului post de televiziune TNT România, dedicat filmelor și serialelor. „E o adevărată bucurie pentru TNT să fie alături de evenimente care celebrează oamenii, poveștile emoționante și deopotrivă îndrăznețe, documentare sau ficțiune, pasiunea în stare pură pentru film. Felicitări Ceau, Cinema! pentru mixul perfect de diversitate și prospețime, dar mai ales că sunteți cel mai important festival din Timișoara”, declară Matthias Heinze, vicepreședinte comercial și manager general pentru Europa de Est & Benelux, Turner.
Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.
Proiectul este organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi al Consiliului Judeţean Timiş.