ENREG ENERGIA REGENERABILA® – Poarta de Vest a României pentru investitorii în energie regenerabilă, va reveni între 9-11 aprilie 2014 cu cea de-a 6-a ediție a celui mai mare târg pe energie regenerabilă și eficiență energetică în construcții și renovări din triunghiul de frontieră România – Ungaria – Serbia. Interesul comun, pe care cele 3 țări le au pentru acest domeniu va fi prezentat la un eveniment internațional în centrul expozițional Expo Arad Internațional.
În ciuda reducerii certificatelor verzi, investițiile în energie regenerabilă sunt din ce în ce mai numeroase, iar lupta pentru un mediu mai curat continuă. Până la mijlocul anului 2013, în România se aflau panouri fotovoltaice de 413 MW, turbine eoliene cu o capacitate de 2.198 MW, microhidrocentrale de 474 MW și proiecte pe biomasă de 52 MW. Ca dovadă, pe parcursul lui 2013, România a exportat o cantitate netă de energie de 660 GWh.
De asemenea, modificări importante urmează a fi realizate în domeniul energiilor regenerabile. Anul 2014 va fi începutul pentru o nouă eră în ceea ce privește investițiile în regenerabile. Conform ANRE, atenția se va îndrepta și către micile investiții, unde beneficiarii direcți vor fi consumatorii – persoane fizice și companii mici.
Târgul și conferințele ENREG vor fi prezente și în 2014 cu diverse tematici din sfera regenerabilelor: energie solară, biomasă, biogaz, cogenerare, hidroenergie, pompe de căldură, energie din deșeuri și eficiența energetică în construcții și renovare.
În paralel cu ENREG ENERGIA REGENERABILA® se va organiza pentru a doua oară PV Platform Romania, punctul de întâlnire pentru experți din domeniul fotovoltaic în România, între 9-11 aprilie 2014, la Expo Arad Internațional. Acesta va găzdui cea de-a doua ediție a conferinței și workshop-ului de 2 zile PV Conference – Changes & Risks, în perioada 9-10 aprilie 2014.
Pentru mai multe informații despre ENREG ENERGIA REGENERABILA®, puteți vizita website-ul târgului www.enreg-expo.com.
Despre REECO:
Compania, cu sediul în Reutlingen-Germania este unul din cei mai mari organizatori de târguri și conferințe din Europa, în domeniul energiei regenerabile și eficienței energetice în construcții și renovări. Din 1997 și până în prezent, REECO a organizat peste 1000 de expoziții și conferințe, care au fost vizitate de aproximativ 50.000 de experți și la care au participat peste 2000 de expozanți. Portofoliul companiei cuprinde 9 târguri și 60 de conferințe organizate anual, de către aproximativ 50 de angajați în România, Germania, Austria, Polonia și Ungaria.
Contact:
Anca Oprea
REECO RO EXPOZIȚII SRL
B-dul. Revoluţiei, Nr. 96, Ap. 4,
310025 Arad
Tel: +40 (0) 257-230999
Fax: +40 (0) 257-230998
oprea@reeco.ro
www.reeco.eu
Sursă:
Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics.