La Iulius Mall, copiii intră în atmosfera Greciei Antice încă din primele minute ale expediției care îi poartă printre vestigii străvechi. Costumați în actori sau războinici, aceştia pătrund într-o lume în care istoria devine poveste.
În cadrul expoziției „Misterele Greciei Antice”, deschisă la etajul mallului, lângă zona de joacă, cei mici au ocazia să descopere informații fascinante despre o civilizație de legendă. Copiii participă la spectacole de teatru antic, în care sunt chiar ei actori, pătrund în Labirintul Minotaurului, se ascund în Calul Troian, află poveștile zeilor și eroilor, descoperă constelații străvechi și iau parte la activități practice.
Porțile expoziției sunt deschise zilnic, între orele 10.00 – 20.00, până pe 2 decembrie 2016. Grupurile sunt însoțite de ghizi care le dezvăluie micuților secretele civilizației elene, le prezintă experimente științifice și îi ajută să confecționeze monede și bijuterii.
Biletele pot fi achiziționate la intrarea în expoziție, iar programările pentru grupuri se fac la numărul de telefon 0760/241.115 sau direct la intrare.