SPECTACOL VIZUAL, LA IULIUS MALL TIMIŞOARA: PESTE 20 DE PORTOCALI ÎNFRUMUSEŢEAZĂ SPAŢIILE EXTERIOARE

Dacă doriţi să vă faceţi o idee despre miresmele care vă vor răsfăţa simţurile în parcul de peste 55.000 mp din ansamblul mixt Openville Timişoara, mergeţi la Iulius Mall! Aici, peste 20 de ghivece cu portocali îi încântă vizual, dar mai ales olfactiv, pe clienţii veniţi la cumpărături. Arbuştii, exotici pentru Timişoara, provin din Italia, de la aceleași pepiniere unde cresc arborii care vor fi plantaţi în cel mai mare parc suspendat din țară.

Parfumaţii portocali pot fi admiraţi în zona Curţii de Onoare şi pe terasele restaurantelor. În plus, zeci de ghivece cu arbori de tisă, bonsai, buxus, azalee, hortensii şi alte specii de arbuşti înfrumuseţează intrările principale în Iulius Mall Timişoara.

Tot în această primăvară, peisagiştii ansamblului Openville au amenajat şi arealul din imediata vecinătate a clădirii de birouri United Business Center 2, unde au amplasat trei pergole, ideale pentru momente de recreere. Peste 1.100 mp de gazon special şi numeroase plante şi flori aduc un plus de farmec întregii zone. Acestea se adaugă celor 11 platani impozanţi, plantaţi în toamna anului trecut, unii cu vârsta de 120 de ani.

În ansamblul Openville, timişorenii se vor bucura de un parc unicat în România, prin proporţii, dar mai ales prin amenajare. Noua zonă verde din inima Timişoarei se va desfăşura pe 55.000 mp, fiind cel mai mare parc suspendat din ţară. Totodată, va impresiona prin amenajarea sa originală, peste o dală urbană, urmând a fi creat de la zero peste parcarea subterană a ansamblului.

Alei de promenadă, carusel pentru copii, lac, fântâni arteziene, 20.000 de arbuști, 1.000 de arbori, suprafețe întinse acoperite cu gazon special pe care vizitatorii se vor așeza liniștiți sunt doar câteva dintre componentele spaţiului verde din ansamblu.

Proiectul Openville, dezvoltat în proximitatea Iulius Mall, va include: șapte clădiri de birouri clasa A (130.000 mp), printre care și cel mai înalt imobil office din România, o suprafaţă adiţională de retail de peste 60.000 mp, 450 de magazine, restaurante şi cafenele tematice cu privelişte spre parc, cinema multiplex, fresh market, săli pentru evenimente şi 4.050 de locuri de parcare.

Search