Curiozităţi literare adunate de pretutindeni

Şi astăzi, ca în fiecare început de week-end intrăm în culisele unor scriitori celebri. Departe de a fi paparazzi ai literaturii, vorbim despre câteva curiozităţi care s-ar putea să ne influenţeze lectura marilor cărţi care au schimbat gândiri. Cărţile care ne-au făcut oameni sunt scrise tot de oameni, cu provocările lor cotidiene şi secretele lor. O listă nu prea lungă, dar care ne poate face să citim mai cu nesaţ.

  Cartea Călătoriile lui Gulliver a descris dimensiunea și viteza de rotație a lunii și sateliților cu 100 de ani înainte ca aceasta să o fi făcut astronomii.

   Franz Kafka înainte de moartea sa a cerut prietenului său Max Brod, să ardă toate lucrările lui. Castelul, Proces și America au fost publicate împotriva voinței scriitorului.

 Vladimir Nabokov a scris Lolita într-un carnet de notițe în timp ce călătorea prin America pentru colecționarea de fluturi. Soția acestuia – Vera, a obstucționat arderea schițelor acestui roman.

  Alice în Țara Minunilor a fost interzisă în China din cauza prezenței animalelor care vorbesc.

Mândrie şi prejudecată, prima capodoperă literară a lui Jane Austen, a fost publicată abia după 15 ani de la scriere. Editurile au acceptat publicarea manuscrisului abia după apariţia volumului Raţiune şi simţire, care s-a bucurat de un succes răsunător în 1811.  

În 1995, J.K. Rowling, faimoasa autoare a seriei Harry Potter finaliza primul volum, Harry Potter şi piatra filozofală. Agentul care a acceptat s-o reprezinte pe autoare, a trimis manuscrisul către 12 edituri. Nici una dintre acestea nu a acceptat publicarea lui. Un an mai târziu, o editură din Londra a acceptat publicarea volumului. Cu toate acestea, i s-a sugerat să-şi caute un alt loc de muncă, pentru că nu va avea niciodată succes scriind cărţi pentru copii.

   Aceşti oameni, cu poveştile lor, au scris la rândul lor alte poveşti de cucerit minţi şi suflete. Detalii despre viaţa lor îmbogăţesc lectura în căutarea adevărului din cărţi. De altfel, biografiile lor au umplut pagini în multe biblioteci; cât de adevărate sunt lucrurile care se vehiculează, despre unele nu putem şti, însă pentru că ne aflăm permanent în căutarea spectacolului, ne îngăduim ca aceste „curiozităţi despre celebrităţi” să ne fie subiect de interes.

Un articol scris de Bianca Ioan

Search