Doamnele şi domnişoarele care îndrăgesc stilul vestimentar rafinat au, de curând, în Iulius Mall Timişoara, un nou magazin care răspunde celor mai exigente cerinţe. POEMA, situat la demisol, se adresează personajului feminin contemporan urban, definit prin eleganţă, simplitate şi stil.
POEMA redefineşte, în fiecare sezon, imaginea puternică şi actuală a feminităţii. Cămăşi, bluze, fuste, pantaloni, sacouri, rochii casual şi de seară, pardesie, paltoane, jachete – magazinul le oferă clientelor sale o gamă variată de sortimente, ce pot fi îmbinate armonios. Casual, office şi elegant sunt stilurile predominante în colecţii, produsele având echilibrul perfect între tendinţe şi confort. Orice femeie îşi poate alcătui ţinute, dictate de personalitate şi stil, la preţuri accesibile, care devin piese de rezistenţă în garderobe.
Brandul POEMA a fost creat în anul 2003, în prezent având deschise magazine în oraşe precum Sibiu, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea şi Târgu-Jiu. POEMA se bazează pe calitatea superioară a ţesăturilor şi pe design-ul propriu, care urmează tendinţele modei actuale, cu o puternică tentă minimală şi cu o înţelegere a culturii urbane locale.